joi, 22 februarie 2018

Bucureştiul nu este capitala României






Carte de la prieteni:


„Făcând apel la izvoarele istorice, Eminescu, în serialul «Basarabia» din foaia conservatoare «Timpul», nota pe 14 martie 1878, în partea a VI-a, «Veacul al nousprezecelea. Izvoare», asupra tratatului din 1812: 

«Toate elementele morale în această afacere sunt în partea noastră. Dreptul nostru istoric, incapacitatea Turciei de a înstrăina pământ românesc, trădarea unui dragoman al Porţii, recăpătarea acelui pământ printr-un tratat european semnat de şapte puteri şi obligatoriu pentru ele, garantarea integrităţii actuale a României prin convenţia ruso-română, ajutorul dezinteresat ce l-am dat Rusiei în momente grele, toate acestea fac ca partea morală şi de drept să fie pe deplin în partea noastră. 

Mai vine însă în partea noastră împrejurarea că acel pământ nu l-am cucerit, n-am alungat pe nimeni de pe el, că e bucată din patria noastră străveche, este zestre împărţitului şi nenorocitului popor românesc. 

Ni se scot ochii cu binele ce l-am avut din partea ruşilor. Pentru a răspunde şi la aceasta ne-ar trebui un volum întreg. Destul numai să pomenim că alianţa de la Lusc dintre Petru cel Mare şi Dim. Cantemir ne-a costat domnia naţională şi un veac de înjosire şi de mizerie, iar cea mai nouă alianţă dintre Rusia şi noi a început a aduna nouri grei deasupra noastră. Basarabia, mănăstirile închinate, mii de oameni pierduţi în bătălie, zeci de milioane de lei aruncate în Dunăre şi în fine, poate existenţa poporului românesc pusă în joc, iată binele de care ni se cere a ne bucura şi a fi mulţumitori».
N-avem alta a adăuga decât: Tot binele ăsta al lor să fie!” 


(Cassian Maria Spiridon, „Eminescu şi România de est” în: Cassian Maria Spiridon, „Eminescu, ziarist politic”, Iași, Editura Junimea, 2017, p. 160-161)






~*~
  
Emil-iulian Sude
14 februarie la 08:35

Bucureştiul nu este capitala
României

numai un sătuc
pe care l-am mutat odată
cu venirea mea am luat prunii
şi le-am dat un nume. la Şosea
castan i-am zis prunului.
dar niciodată nu m-am
îmbătat din castane.
şi râul Prahova
nu a vrut să mă despartă
asa că l-am luat în sacoşa
de un leu şi i-am dat drumul
pe Dâmbovița
ca două fete mari ştiam
că se vor iubi

casa pe care nu am avut-o
vreodată am aşezat-o în centru
la Universitate şi de câte ori
casele acelea aşezate deasupra
caselor se prăvăleau peste mine
mă ascundeam în casa care
nu îmi aparține
aşa ca o ascundere a propriei morți

şi nu m-am rătăcit niciodată în satul
ăsta mai mare
(unii îi zic Municipiu)
însă întrebam trecătorii
cum se ajunge
la locul de unde
am plecat
acolo de unde prunele cresc în pruni
şi nu piețe la Şosea
pe deal
şi Şoseau era uliță
castanii erau castani şi făceau țuică
mai sus de casa care nu îmi aparținea
era un deal
cred că mă aşteaptă prin Bucureşti
îl tot caut
am încercat
să-l mut cu dragostea mea
pentru ea
nu am reuşit să mă hrănesc
cu un deal
nu am reuşit să mă hrănesc cu o femeie

numai pe înserat
mă întind pe o pajişte cu flori
aproape de deal aproape
de râul Prahova
aproape de prunii care au țuică
şi mă întreb dacă nu aş fi plecat
din Bucureşti satul meu
era Municipiu.

Sursa: P.R-F.












Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu