duminică, 3 aprilie 2016

Emilia Ţuţuianu – Cultura cu… ochii iubirii







Emilia Ţuţuianu – Cultura cu… ochii iubirii

Iubirea de arte şi literatură, iubirea pentru păstrarea memoriei înaintaşilor m-a făcut să iniţiez şi să fondez o asociaţie culturală, în parteneriat cu biblioteca locală din Roman, ce poartă numele distinsului om de cultură George Radu Melidon, având şi sprijinul unor oameni luminaţi şi deschişi dialogului cultural. Şi tot iubirea aceasta m-a dus la fondarea revistei Melidonium – ca reamintire peste timpuri a testamentului cărturarului romaşcan.

Am plecat la drum cu dorinţa firească de a promova valorile culturale locale romaşcane şi de a intra într-un dialog cultural cu iubitorii şi creatorii de valori spirituale din ţară şi diaspora, pentru crearea unor punţi culturale.

Această Asociaţie – SCGRM- este o organizaţie non profit, publică care vine în sprijinul comunităţii romaşcane, având membri din rândurile intelectualilor din Roman, din ţară şi din diaspora. În primii trei ani de existenţă activitatea noastră a fost sprijinită pe plan local – marcând în biblioteca publică frumoase şi importante activităţi culturale – după care, din cauza liberalismului şi deschiderii largi a viziunii culturale a revistei, am devenit incomozi anumitor cercuri. Am reuşit totuşi să trecem peste toate piedicile cu ajutorul moral al prietenilor şi colaboratorilor noştri, iubitori de adevăr şi valori autentice, primind aprecieri din medii universitare – Timişoara 2014, judeţene – Galele Culturii Nemţene Piatra Neamţ 2016.

Acțiunile noastre, ne definesc. Dezinteresat, din IUBIRE pentru CUVÂNT.

Cultura prin ochii lui Dumnezeu! Iubirea fiind Dumnezeu. Doar prin iubire devenim vizibili. Iubind avem revelația frumosului, a binelui, a crezului în ceea ce ne definește, a iertării, a umilinței, a Dumnezeului (Divinității sau Divinului) ce este parte din noi, a cunoașterii. Iubirea face ca toate acestea să fie vizibile, conștientizate. Fără ea suntem orbi, într-o lume construită asemenea unui clopot de sticlă, croită și definită de deșertăciuni și micime.

Mi-aș fi dorit să fiu înțeleasă. Demersul meu, o smerită dăruire pentru semeni, venită firesc și din suflet, fără gând ascuns sau meschin. Voi merge mai departe, cu fruntea sus și sufletul curat, nelăsându-mă doborâtă de atitudini mercantile, pragmatice ori fals binevoitoare, având facla iubirii aprinsă! Ajutorul divin mi-a fost și îmi este reazăm. Acel ,,cineva” care se străduieşte din răsputeri ca să ,,dispărem” va înţelege într-o zi, că numele său se va găsi pe ,,pagina neagră” a istoriei locale, că suntem cu toții muritori și moștenirea pentru cei ce vin e parte a sufletului nostru, nu arginții.

Aşa cum ne scria unul dintre prietenii noştri, trebuie să ,,încerc să ajung la un fel de armonie cu mine însumi şi indirect cu restul lumii, pe care chiar dacă o critic, nu o urăsc şi nu am nici un fel de ambiție să mă înţeleagă sau să mă accepte”.

Dacă nu vom reuşi să depăşim aceste anacronisme prezente în societatea de azi şi vom fi complici la fantasmele pretinşilor erudiţi care ne conduc destinele, nu vom reuşi să ne regăsim adevăratele valori şi identitatea culturală, aşa cum sublinia o poetă a vremurilor de azi: ,,La tine în Roman, de fapt peste tot, interesele sunt primordiale chiar privind relațiile interumane. Trist, dar nu mergem spre o direcție bună… Ne măcinăm între noi, fără rost, când planeta este în fierbere. Se rezumă toți la ,,războiul dintre noi”, apocaliptic, fără să ne pese de invazii și războiul ce vine…”.

„Cultura – cultivă ura?!” iată o întrebare a cărui răspuns astăzi doare… Mă las purtată de sentimentele ce mi-au animat sufletul dintotdeauna și spun: Cultura, făcută de oameni dăruiți, înnobilaţi, expresia frumosului din noi așternut în cuvinte și lăsat celor ce vin… este IUBIRE!

Mulţumesc colaboratorilor noştri, celor care ne-au susţinut moral, care apreciază efortul nostru voluntar pentru promovarea valorilor autentice și totodată fac o invitație celor care ne contestă, să ni se alăture, din iubire. Dacă sunt suficient de puternici o vor face.

Am simțit nevoia să fac aceste precizări, dorind să răspund întrebărilor venite din țară și străinătate privind activitatea asociației, umbrită uneori de unele acțiuni nejustificate. Orașul Roman nu este doar un punct pe hartă: este un oraș european, descoperit și prin activitatea noastră.

Cultura prin… ochii iubirii, o invitație la normalitate, armonie și pace pentru cei care doresc să fie parte la îmbogățirea tezaurului romașcan şi românesc.

Distribuie:





















Un comentariu:

  1. Revista Melidonium este o revistă de certă valoare, păstorită cu talent și dăruire de distinsa doamnă Emilia Țuțuianu Dospinescu. Trebuie să acordăm mai mult respect, prețuire și sprijin culturii române contemporane. Cultura este ceea ce ne deosebește de celelalte viețuitoare...și are rolul esențial de a răspândi frumusețea și dragostea din oameni...Sper într-o mai bună înțelegere a actului cultural autentic și absolut necesar în perioada de ample crize umane. Numai bine!

    RăspundețiȘtergere